„Totul s-a întâmplat în momentul în care am căzut în meciul cu Garcia, am simțit o durere la șold și nu mă simt pregătită, iar eu dacă nu sunt 100% pregătită nu intru pe teren. Mi s-a spulberat și visul, am dat totul în aceste meciuri (n.red. – semifinalele Fed contra echipei Franței), dar nu am reușit să câștigăm. De aceea am decis să mă retrag, pentru că trebuie, în primul rând, să am grijă de sănătatea mea”, a precizat Simona Halep, care a vorbit și despre eliminarea din semifinalele Fed Cup: (n.red. – cum se simte după eliminarea din Fed Cup) „Mă doare pentru că am dat totul și am vrut să câștig Fed Cup, am fost foarte tristă în ultimele două zile, dar este normal. În plus, am trecut prin astfel de momente de mai multe ori așa că știu cum să gestionez situația, acum trebuie să mă recuperez mental și fizic și să încep din nou.
Vor urma două săptămâni de pauză, cred că este un timp suficient pentru a mă reface. Tot ce vreau este să merg acasă și să mă relaxez. În următoarele zile voi fi acasă și îmi voi petrece timpul cu nepoțica mea, pentru că am nevoie să îmi reîncarc bateriile. Nu voi face nimic.
Superputerea mea? Dacă voi rezista patru zile în care să nu fac nimic și să nu mă gândesc la tenis, asta ar fi o superputere. Nu cred că voi fi capabilă să fac asta. Poate o să reușesc să pun racheta de tenis deoparte, dar nu cred că voi putea să nu mă gândesc la ea.
Se mai întâmplă (n.red. – să nu poată să joace din cauza problemelor fizice), nu o să fac o dramă din asta. Mă voi recupera în câteva zile și voi fi bine”, a spus Halep.
Simona Halep a învins-o pe Caroline Garcia (locul 21 WTA), scor 6-7(6), 6-3, 6-4, în al treilea meci la simplu în semifinalele Fed Cup.